What you really need...

Sometimes you realize that there is something missing through out your chaotic life. But in the end is the moment that counts. Perfect moment, perfect persons and the final piece of the puzzle completes the middle of the entire picture. It's there somewhere, but usually comes at the right moment. Probably it's not right now. But make sure that it will not pass you by.

Until then my words are lost in lyrics...

"Music expresses that which cannot be put into words and cannot remain silent”

Raluca

in my own hands

My heart is in another place right now. In Oslo.:)Writing this lines at my laptop in my new apartment.

Usually things that happen to us can be put in so few words or in numbers.

My life in numbers:

3 & 1/2

365

1

4

45

2

For 3 weeks and a half I've been in Oslo and left my Bucharest and my romanian life. For something challenging and different. To become a better person in what I do, to define myself, to define my direction, my path.

My life in the past 3 weeks is completely different than I expected. In a better way actually. I feel safe here, I feel more courageous, I feel more independent and different. In the same time, I miss my dear friends and my life back home. Even though it's been so few weeks I feel that is quite far away. And I'm afraid to loose what i had before, I'm afraid to get lost in this chaotic life that i choose to have. Because in the end it's only me with myself, and I afraid not to lose me from myself.

For 365 days i will be in Norway, Oslo for AIESEC in Norway. Simple as that. 365 from my life will be in a different world, with different people, with a complete different experience.

1 AIESEC in Norway, that I strive for, to make it better and successful.

4 great people that i met and today i realized that i work with them, spend my time with them and live together. That's a bit strange for me, because the persons that i share my life with are so few and not even them know me so well, because i don't let people to get to know me so well. I'm quite curios how is it going to be this year. Actually i'm quite confident. I feel so good with all of them because we work good together, we have fun together , we help each other and we are becoming friends, not only colleague from work.

45 B is the number of street of my new apartment, where I learn how to live on my own, to have my life in my own hands and to discipline myself and my life.

2 person that i really miss. My mom that is waiting home and my dad that is somewhere next to me:)

My great friends from home that are spreading their wings and choosing their path in their life. Sometimes I feel that we grow up so fast that we don't have time to enjoy the things around us and we go into the real life and things are changing and will never be the same again.

Mixed feelings in my heart and hard to define myself right now. But I'm on the right track. :)

Now i'm going to watch some movie with my friends.

Raluca

8 zile pentru 365

Jur ca ma simt atat de ciudat zilele astea...le numar in fiecare zi. Si ma gandesc daca am luat cea mai buna decizie. Desi in adancul sufletului eu stiu ca e cea mai buna, desi doare atat de tare.

Si de cateva zile dorm atat de greu, si ma gandesc la atatea lucruri si incerc sa cuprind totul din jurul meu. Si ma gandesc ce ar fi daca. Stiu ca nu e bine. Dar asta simt. Si simt ca las atat de multe lucruri aici, si ca plec atat de departe. Intr-un loc complet necunoscut, in fata mea cu cele mai necunoscute lucruri dar cu acele certitudini pe care acum le am, care, s-ar putea, peste un an sa nu mai fie aici.

Deja imi e dor. Si vreau sa opresc timpul in loc. Sa pastrez lucrurile alea frumoase, sa imi simt prietenii aproape. Sa fiu cu sufletul si cu inima aici.

Imi e asa de frica. Imi e frica sa uit de cele doua lucruri pe care mi le doream din suflet sa nu le pierd: prietenii mei( pe care i-am tot neglijat in ultimii ani, si in ultimele luni am incercat sa recuperez) si faptul ca vreau sa ma indragostesc. De ce as vrea asta? Dar este unul din lucrurile pe care le-am pierdut din vedere de-a lungul anilor care au trecut si nu as vrea sa fac asta si anul urmator. Desi ma las dusa de val, sa vad ce se poate intampla.

Dar astea sunt doua lucruri pe care mi le doream sa nu le pierd in anul urmator. Si atunci, de ce simt ca le pierd?

E asa de greu de crezut ca plec pentru un an de aici.

Este destul de multa ceata in fata, si nu stiu exact unde ma indrept. Ma pierd si simt ca ceva se pierde din mine. Si totusi neg realitatea. Si ma tin strans de radacini, nu vreau sa le dau drumul. Si ma caut. Sa ma regasesc pe mine. Sunt intr-o zona de insecuritate acum. O simt de cateva zile. pana acum o saptamana nu era asa.

Oare ce va fi? Uneori imi doresc sa vad asta macar pentru o secunda...

Dar orice ar fi, eu stiu ca asa e cel mai bine. Simt ca e cea mai buna decizie. Oare?

"I don't believe in love but I want to be there when it happens." Written on Motoare somewhere lost on a wall. If you see it let me know:)

That's it. Simple and concrete.

Raluca

Un nou inceput...curand

Desi am promis ca anul asta o sa scriu mai mult, nu am facut-o. Am promis ca acest blog o sa il pastrez doar pentru sentimentele pe care le am, pentru experientele faine pe care le traiesc si pentru a asterne intr-un loc anii astia frumosi pe care ii traiesc. Cred ca anul care a trecut a fost atat de bogat in sentimente si experiente ca mi-a fost frica sa le scriu intr-un loc si nu mi-am facut nici timp pentru asta.

Ieri am avut o zi extraordinara - am primit o invitatie de chair la o conferinta in Germania. Mi s-a parut atat de tare si asa m-am bucurat de oportunitatea asta. Desi nu cred ca o pot onora pentru ca o sa am examene in perioada aceea dar mai am o zi in care o sa ma gandesc ce fac. AIESEC intotdeauna ma surprinde:)

Zilele trec atat de repede si incep sa ma tem. Pentru ca mi-am promis la un moment dat ca orice as face in anul urmator, nu o sa imi las oamenii dragi, departe de mine. Si decizia de a veni acasa doar o singura data in anul urmator cu siguranta va face ca distanta sa fie si mai mare.

Si simt ca o sa fiu departe. Nu este acelasi lucru sa vorbesti pe mess, sau pe gtalk decat atunci cand iesi in oras cu prieteni dragi, razi si discuti despre toate prostiile din lume.

Si ma simt ciudat. Cu toate problemele de la scoala pe care le am de rezolvat, mai imi iau gandul de la ce ar trebui sa se intample in urmatoarele saptamani. Dar incepe sa imi fie frica. Nu stiu ce ma asteapta acolo, nu stiu ce ma asteapta in urmatorii ani. Pentru prima data, simt ca viata mea incepe sa se schimbe, sa mearga intr-o alta directie. Incep sa imi doresc alte lucruri, sa fac altceva si sa descoper necunoscutul.

Imi e frica sa ma rup de realitatea in care traiesc, pentru ca asta este ceea ce ma defineste in momentul asta. Imi e frica sa intru intr-o alta realitate. Sa fiu o straina intr-o lume pe care nu o cunosc si pe care nu o simt aproape. Uneori imi e frica sa risc. Desi, cred ca mai am timp sa ma decid care este momentul in care o sa risc tot si o sa vad unde ma poarta realitatea.

...

Noi sentimente

Acasa...

Ce saptamani in care am fost prinsa intre 2 realitati, intre viitor si prezent, intre oameni pe care ii ador si oameni pe care invat sa ii ador, pe care ii descopar.

As vrea sa pastrez cu mine sentimentele pe care le simt, sa am in inima toate lucrurile frumoase si sa citesc fericirea pe fetele celorlalti oricand ma uit la ei.

Am fost in Norvegia. A fost diferit, altfel dar sincer am avut un sentiment ca va fi un an frumos si am avut sentimentul ca e locul potrivit sa fiu anul urmator acolo. Si de abia astept sa vad cum o sa fie.

M-am intors innebunita cu bagaje de la aeroport, am fugit sa ii iau cadou lui Mada si apoi am fugit spre takeover multumita unei persoane dragi mie, careia ii multumesc ca a stiut sa fie langa mine cand eu nu stiam ca am nevoie de cineva langa mine.

Takeoverul, care de fapt nu il vad ca o predare de mandat de la EB la EB ci ca un ramas bun catre AIESEC Bucuresti, locul care efectiv m-a crescut si din nimic m-a facut ce sunt acum.

E greu, e mai greu sa lasi un lucru care inseamna incredibil de mult pentru tine, decat orice alt lucru care crezi tu ca dificil.

Sentimentul ala cand stai in sala, te uiti la oameni si iti trec prin minte ultimii 3 ani si jumtate petrecuti in AIESEC, iti trec prin minte oamenii care te-au schimbat, oamenii care au fost alaturi, iti trec prin minte momentele grele in care simteai ca nu mai poti, momentele fericite in care zambeai si stiai ca orice ar fi, lucrurile au un drum al lor. Iti trec prin minte cei mai frumosi ani din viata ta de pana acum. Evit sa zic, "din toata viata mea" pentru ca stiu ca voi avea ani incredibili iar daca nu, ii voi face eu. Ca lumea va fi un loc incredibil si provocator si voi fi fericita.

Tot timpul simt nevoia sa multumesc oamenilor pentru ca stiu ca nimic nu pot face singura si atat de recunoscatoare sunt celor care m-au ajutat sa devin ceea ce sunt, sa fie alaturi de mine in momentele in care nici eu nu stiam ca am nevoie de ei.

Si sunt linistita. Pentru ca sunt mandra de echipa mea, de ceea ce ei au devenit, sunt mandra de ceea ce lasam in urma si mandra ca stim sa muncim in fiecare zi pentru ceea ce ne dorim.

Si sentimentul ala pe care il ai cand te uiti la o sala incredibil de mare care cuprinde trecutul si prezentul este unic. Si cum intotdeauna AIESEC te surprinde in sentimente, asa m-a surprins si acum. Cu un sentiment nou pe care il voi pastra cu mine intotdeauna.

Mult succes AIESEC Bucuresti! Ai toata increderea mea!

Intotdeauna a ta,

Raluca